Viata la 20 de ani…si ceva
Traim intr-o epoca in care multi dintre noi amanam maturizarea asa cum a fost ea gandita de generatiile dinaintea noastra. Bunicii, parintii nostri, la 20 si ceva de ani aveau deja o familie, un camin si stersesera cam toate urmele copilariei si adolescentei. Noi insa ne-am agatat de moravurile adolescentine si nu vrem sa ne desprindem de ele nici in ruptul capului. Poate dupa 30, 35, poate chiar 40? Cu cat inaintam in varsta, cu atat pragul urca pentru multi dintre noi.
Viata la 20 de ani: Generatia care refuza sa creasca
Suntem cumva prinsi in zona: “Young enough to make mistakes, old enough to know better.” E cazul sa iesim de acolo si sa… luam viata in piept sau trebuie sa ne tinem la adapost de lumea oamenilor mari, responsabili si deloc nebuni? Calea corecta nu e una singura pentru toti, asadar ma voi abtine de la a da sfaturi.
Cum vad eu viata la 20 de ani si (nu chiar atat de) putin peste
E important sa ne pastram spiritul tanar, sa facem nebunii toata viata si sa nu ne ghidam dupa standarde sociale. In acelasi timp, insa, trebuie sa gasim o cale prin care sa fim pe propriile picioare, prin care sa ne sustinem existenta pe care am ales-o, fie ea si una hedonista. Nu zice nimeni ca trebuie sa intram in vreun tipar. Primul semn de „maturitate” este asumarea alegerilor pe care le facem, caci ele sunt cele care dau contur vietii noastre, ele sunt cele care modeleaza hazardul.
E vital, cred eu, sa iti traiesti viata in propriul ritm, sa faci greseli, sa inveti din ele, sa bifezi reusite si esecuri, sa incerci multe lucruri pentru a sti pe care le pastrezi si pe care le lasi in urma. Viata inseamna maturizare, asa e, si daca dintr-un motiv sau altul azi ne maturizam mai greu, nu inseamna ca trebuie sa incepem sa galopam sau sa facem lucruri pe care nu le simtim.
Poate ca viata a fost mai blanda cu noi decat cu ai nostri, poate ca ne va lua mai mult pana cand vom fi pe picioarele noastre (dar ne straduim, da?), asta nu inseamna ca avem o problema, dar nici nu inseamna ca incercam sa gasim scuze pentru „imaturitatea” noastra.
Cam astea sunt crezurile mele, departe de a se dori sfaturi. A se lua ca atare si a se trata cu blandete! 🙂
Comentarii recente