Viata ca in filme…

Visezi la o viata ca in filme?

De cand Margareta Nistor era vocea de pe toate casetele cu filme din anii ’90, trecand apoi prin diverse serii TV gen Dosarele X, Twin Peaks sau Dallas (recunoaste!) si sfarsind in sala de cinema unde in fata ochilor mi s-a deschis o mare poarta catre alta lume, viata mea s-a raportat parca dintotdeauna la film ca la un univers paralel fermecat.

Un univers in care oamenii nu sunt simpli oameni, intamplarile prin care trec nu sunt… simple intamplari, si unde totul pare sa functioneze sub bagheta magica a unui Dumnezeu mai creativ decat al nostru (unii l-ar numi regizor).

Adevarul e ca iubim filmele pentru ca atunci cand le dam play, ne punem viata pe pauza si ne pierdem in povestile unor oameni noi. Sunt evadarile din realitate de care avem nevoie cu totii, sunt visele pe care le putem visa constienti, cu ochii deschisi.

Cum ar fi daca am trai cu totii o viata ca in filme

Ma mai amuz gandindu-ma cum ar fi ca atunci cand merg pe strada sa fiu insotita de un cantecel, care sa se modifice odata cu pasul meu si cu gandurile mele, cum ar fi atunci cand scap cartile din mana sa vina un tip grijuliu care sa mi le ridice si apoi sa indragostim din priviri, cum ar fi daca… totul ar fi posibil (cu ajutorul efectelor speciale)?

Filmele, alaturi de carti, sunt ultima speranta pentru magie, pentru aceasta trasatura a copilariei care odata cu trecerea anilor se imbolnaveste de cancerul realitatii crude. Povestile insa, scrise pe hartie sau pe pelicula, sunt un leac sigur.