X

timp de povesti

Nu mai avem timp de povesti?

Ne nastem dintr-o poveste de dragoste, ne scriem propriile noastre povesti de viata, stam la povesti cu prieteni dragi si totusi…am uitat de ele, de povestile autentice, acelea pe care ni le spuneau parintii sau bunicii.

Cati dintre noi mai stim a spune povesti, cati mai reusim sa incantam prin talc, umor si har de povestitor? Am uitat povestile, acestea s-au sfaramat, s-au tranformat in praf si s-au risipit in textele unor cantece sau filme ieftine.

Copiii nu mai au timp de povesti…

Cei care altadata le cereau cu lacrimi in ochi parintilor sa le citeasca o poveste inainte de culcare petrec acum ore in sir in fata unor monitoare lipsite de povesti autentice, in care vorbele nu se mai transmit prin viu grai ci prin apasarea rapida a unor butoane.

Personajele nu mai sunt zane, zmei, printi si printese, ci niste fapturi stranii, lipsite de magie, venite din niste fituici pe care le gasim la orice toneta de ziare.

Timp de povesti noi

Nu-i un pacat prea mare ca am uitat povestile. Poate ca a venit timpul pentru noi povesti. Problema e ca nu vom putea niciodata sa le scriem daca „aventurile” pe care le „traim” sunt in mare parte virtuale. Nu vom putea face ca ochii celor care ne asculta sa se faca mari, atat de mari ca aproape par ca ne inghit cuvintele, daca nu vom scrie povesti reale, pornite din trairi…offline (off-ul vine si dintr-un oftat lung).

Povestile reale, dragii mei, nu stau scrise in „postarile” prietenilor, peisajele cu adevarat de poveste nu sunt acelea carora le dati „Pin” in fiecare zi, iar oamenii de poveste, ei bine, pe ei nu ii veti gasi cu un Search rapid – pe ei ii gasiti in lumea reala, imperfecta si magica in care traim; iar dupa ce ii gasiti, faceti bine de-i puneti la loc de cinste in sufletele voastre si nu in vreo lista de prieteni!

Sa scrieti povesti cat mai frumoase azi! 🙂