Privind la un tablou de toamna…
E luni si e toamna. Poate ai auzit sau nu inceputul poeziei lui Nichita Stanescu si ti-a sunat in cap putin si vocea lui Alifantis. Dar dincolo de umbre de copaci si inimi cautand alinare, a venit toamna si emotia e mare asteptand acel tablou de toamna, pe care multi dintre noi ni-l mai aducem aminte doar din copilarie. Cat de frumoase erau pe atunci toamnele? Raspunsul va fi cu siguranta un oftat lung si o moaca pe care se citeste dorul de a mai vedea acel covor minunat de frunze, in culori sangerii ruginite.
Sa pictam un tablou de toamna
Din cauza unor schimbari climatice nu prea mai avem toamna. E trist, cu atat mai mult cu cat responsabili de aceste schimbari suntem chiar noi. Insa pe langa acesti factori, faptul ca nu am mai vazut de mult un tablou de toamna are si o cauza subtila: am incetat sa il mai cautam cu privirea. Am incetat sa mai fim „vizionari”, nu mai vedem semnele schimbarii anotimpurilor, iar cauza principala este ca ne-am transfortat in niste pagani imuni la sensibilitati.
Poate ca atunci cand o sa ne amintim sa simtim frumos, sa mai dechidem un volum de poezii si sa ne lasam chiar si prada melancoliei, vom regasi si toamna.
Si daca nu suntem in stare sa punem mana pe acrilice si sa ne transpunem emotiile pe panza, putem redescoperi toamna altfel.
Fie ca te apuci de un curs de teatru, de fotografie, sau pur si simplu sufli de praf chitara si incerci niste acorduri timide, nu cred ca exista moment mai potrivit pentru a te apropia de latura ta sensibila, oricat ai fi neglijat-o/ renegat-o.
Tablou de toamna pictat cu degetul
Nu trebuie sa fii un mare artist pentru a reusi sa te apropii de emotia acestui anotimp, de a-i simti vibratia si de a o lasa sa te patrunda. Trebuie doar sa iti fi fost foarte foarte dor de toamna. 🙂
Afara-i toamna, frunza-mprastiata,
Iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri;
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si intr-un ceas gandesti la viata toata.
Pierzandu-ti timpul tau cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime-n usa ta sa bata;
Dar si mai bine-i, cand afara-i zloata,
Sa stai visand la foc, de somn sa picuri. (…)
Mihai Eminescu – Sonet I
Comentarii recente