X

La o prima vedere poate parea ca skydivingul de interior reprezinta o investitie foarte mare pentru o durata relativ mica de timp, insa raportul investitie – beneficii este unul foarte bun. Pentru ca vorbele fara fapte nu inseamna nimic, iata mai jos avantajele pe care le are skydivingul de interior si motivele pentru care ar trebui sa il consideri o investitie buna.

1. Dureaza mai mult decat pare

Doua minute de zbor e ca si cum n-ar fi, nu-i asa? Poti petrece de zece ori cate doua minute facand scroll pe news feed-ul retelelor de socializare fara ca macar sa iti dai seama cand trece timpul. Doua minute in trafic inseamna mai mult de jumatate de piesa la radio… Doua minute ramase din traseul pe care il urmaresti pe Google Maps inseamna ca aproape ai ajuns la destinatie…
Dar desigur, mai exista o varianta a acestor doua minute. Cand vorbim despre doua minute cutremurator de noi, de provocatoare si de pline de senzatii tari, ele inseamna mult mai mult decat cele doua minute pe care le stii din viata obisnuita.

Incearca sa petreci doua minute sarutandu-te cu persoana dupa care esti innebunit si in al carui anturaj nu credeai vreodata ca vei ajunge. Incearca sa petreci doua minute coborand cu bicicleta pe munte intr-o zi cetoasa. Incearca sa petreci doua minute cantand Imnul National la un meci pe Stadionul National. Ei bine, cam asa se intampla si cu zborul in Tunelul Vantului! Nu seamana cu cele doua minute cu care esti obisnuit! Nici pe departe!

2. Costurile se justifica

Daca tot am ajuns la acest punct, hai sa raportam costul skydivingului in aer liber si al skydiving-ului de interior (zborul in tunelul vertical de vant) la timpul efectiv de cadere libera, si vom reusi sa intelegem!
Costul pentru un salt cu parasuta de la 4000 de metri dintr-o baza locala este de aproximativ 300-400 de euro, pentru 1 minut de cadere libera, incluzand in buget si pachet foto-video.
Costul pentru un zbor intr-un centru de skydiving de interior este de aproximativ 50 de euro pentru 2 minute de cadere libera.

Zborul in tunelul de vant este mai ieftin pentru ca variabilele sunt mult mai controlate – nu exista parasuta sau avion care sa fie luate in calcul la stabilirea costurilor. De asemenea, este o experienta foarte diferita, desi exista si o multime de paralele intre cele doua variante de salt. Atunci cand le incerci pe amandoua, descoperi singur acest lucru, insa zborul in tunelul de vant este modalitatea cea mai simpla de a prinde gustul distractiei.

3. Satisfactie de neegalat pentru incepatori

Cei care zboara pentru prima oara se pot bucura de o rentabilitate foarte mare a investitiei. Skydivingul de interior da chiar si atletilor timizi si mai putin increzatori sansa de a excela in ceva extrem de nou si total diferit fata de oricare alta experienta de pe aceasta planeta.
Skydivingul de interior este un mod excelent de a face o tranzitie lina catre parasutism, daca asta este ceea ce iti doresti. Iar daca nu iti doresti sa treci la un alt nivel, este pur si simplu un sport in sine, ce poate fi facut pana la cel mai inalt nivel. Multi oameni fac asta si cu satisfactii dintre cele mai mari.

4. Evolutie certa pentru parasutisti

Cei care zboara pentru prima oara au parte, fara doar si poate, de o experienta incredibila, insa cei care beneficiaza cu adevarat de pe urma skydivingului de interior sunt parasutistii care incearca sa isi imbunatateasca performantele. Tunelul limiteaza variabilele, astfel ca poti sa te autodepasesti si sa ajungi la un alt nivel, intr-un spatiu foarte sigur, in care riscurile sunt reduse. Fie ca te straduiesti sa ajungi la un nivel superior, fie ca vrei sa faci adevarate peformante, tunelul de vant te va ajuta sa evoluezi.

5. Timpul este doar un punct de referinta

Daca te gandesti ce buget urias iti trebuie pentru a te casatori, lucrurile stau foarte simplu: casatoria in sine dureaza maxim 10 minute la starea civila si maxim o ora la biserica… Nu facem niciodata nunta doar pentru a ne casatori, ci pentru experienta in sine, pentru petrecere, pentru a ne bucura si a fi fericiti alaturi de prieteni si de familie, pentru amintiri, pentru poze in tinute superbe.

La fel se intampla si cand vine vorba despre parasutism: nu platim cateva sute de euro doar ca sa ne aruncam in gol pentru 2 minute. Intreaga experienta a skydivingului – fie el in aer liber, fie in tunelul de vant – este despre dezvoltarea personala, despre provocari si despre a te simti inspirat sa faci ceva complet nou si diferit.
Iar cand gandim asa, chiar realizam ca da, skydivingul merita cheltuiala…