X

Cataloagele magazinelor, revistele si feed-urile de Instagram ne-au facut pe toti sa credem ca sarbatorile nu sunt cu adevarat Sarbatori daca nu avem un brad urias de Craciun, de sub care sa se reverse valuri de cadouri frumos impachetate.

Cati dintre noi au auzit, insa, de Regula celor 3 Cadouri de Craciun? O regula ce capata din ce in ce mai multa popularitate in randul bloggerilor din mediul online, Regula celor 3 cadouri pentru copii inseamna ca cei mici vor primi doar cate trei cadouri, alese din categorii diferite.

Cum functioneaza Regula celor 3 cadouri de Craciun

Una dintre cele mai dificile sarcini pentru un parinte este sa ofere copiilor sai un Craciun plin de bucurii. Iar in general asta se traduce prin a le cumpara celor mici cadourile pe care si le doresc, in speranta ca acestea ii vor face fericiti.

Cu preturile tot mai mari de la an la an si cu initiativele masive de marketing ce ne bombardeaza copiii din toate directiile, efortul de a nu epuiza complet bugetul familiei pe cadourile de Craciun este unul extrem de mare si e real in fiecare casa.
La fel ca in cazul oricarei probleme financiare de care te lovesti in viata, secretul reusitei este sa inveti sa iti faci un buget si sa il respecti.

Cand vei reusi sa iti stabilesti un buget pentru Craciun si sa il si respecti, vei putea dormi linistit la gandul ca ai atins doua obiective: ai luat decizii selective si inteligente pentru copii fericiti si, ca rezultat, ai un extras de cont fericit.
Iata mai jos cateva strategii, ponturi si trucuri de care trebuie sa tii cont pentru a stabili un buget de Craciun pentru cadourile copiilor.

1. Cadourile cu valoare egala. Cand este de important sa oferi cadouri egale?

Pentru multe familii o solutie normala este sa ofere fiecarui copil daruri de o valoare egala, dezvoltand astfel un sentiment al egalitatii.
Numarul de copii si situtia financiara vor dicta suma de bani pe care o vei aloca in final, insa cu un plan adecvat si cumparaturi facute strategic, poti face lucruri minunate chiar si cu sume mai mici pentru fiecare copil.

Iata elementele de baza ale acestei strategii: decide care este suma totala pe care o vei aloca pentru toti copiii si apoi imparte aceasta suma in mod egal la numarul de copii pentru care cumperi cadouri.

De pilda, daca ai un buget de 1200 de lei si ai de cumparat cadouri pentru trei copii, fiecare dintre ei va primi cadouri in valoare de 400 de lei. E foarte simplu, dar trebuie sa respecti regula intocmai.
Pont pentru a functiona: Nu depasi bugetul pentru niciunul dintre copii. Daca depasesti cate putin pentru fiecare dintre ei, bugetul va fi afectat exponential.

2. Fa din cumparaturi o sarcina pentru copii si invata-i sa fie intelepti

Aceasta este cea mai interesanta, dar si cea mai buna intrepretare a strategiei bazate pe cadouri de o valoare egala. Ea poate fi aplicata doar daca cei mici stiu deja ca darurile de Craciun nu vin de la Mosul cu barba alba, ci chiar de la parinti.
Va trebui in continuare sa stabilesti un buget si sa aloci o suma egala pentru fiecare copil, cu singura diferenta ca ii vei pune chiar pe copii sa se ocupe de cumparaturile pentru fratii lor.
Asadar, vei stabili un buget pentru fiecare copil si ii vei da fiecaruia respectiva suma, pe care va trebui sa o cheltuie pentru fratii sai.

Sa presupunem ca ai un buget de 1200 de lei pentru trei copii, ceea ce inseamna o suma de 400 de lei per copil. Vei oferi fiecarui copil un buget de 400 de lei din care acesta va trebui sa cumpere cadouri pentru fiecare dintre fratii sai.
Partea cea mai frumoasa este atunci cand copiii gasesc cadoul perfect pentru unul dintre frati si pun banii la un loc pentru a-l cumpara. Vei descoperi ca sunt intotdeauna mai generosi si mai atenti decat te-ai astepta!

Aceasta strategie vine si cu un bonus suplimentar: ii invata pe copii despre bugete, despre a darui si despre combinarea eforturilor individuale pentru un impact mai mare.
Se poate intampla ca cei mici sa nu aiba la final cadouri de aceeasi valoare, insa vor fi invatat sa ofere si sa se gandeasca la ceilalti, iar bugetul tau va ramane intact.
Pe de alta parte, daca tii foarte mult la egalitatea absoluta a cadourilor, aceasta strategie te va dezamagi in mod sigur.

3. Cheltuieli pe o scara progresiva: varsta conteaza

Ideile de cadouri pentru copiii mai mari au in mod cert si un pret mai mare si fac trecerea catre articole potrivite unei generatii mai tehnologizate.
Tinand cont de asta, trebuie sa intelegi ca e posibil sa cheltui mai mult pe un cadou din sfera tehnologiei pentru un copil mai mare decat vei cheltui pe o sacosa de jucarii pentru un copil mai mic.
Stabilirea unui buget in functie de acest considerent iti va permite sa iti faci un buget corect si iti va limita cheltuieile generale.

Detaliile (si matematica) sunt esentiale

Decide care este bugetul total. Vom numi acest parametru “Buget”.
Scrie varsta fiecarui copil in ani. Aduna varstele. Vom numi acest parametru “Ani”.
Imparte Bugetul la Ani. Rezultatul va fi bugetul alocat per an de varsta.
Inmulteste varsta fiecarui copil cu bugetul per an de varsta si vei obtine bugetul alocat per cadou.

Iata un exemplu mai clar:
Ti-ai propus sa cheltui suma de 1200 de lei pentru copii.
Bugetul va fi deci 1200 lei.
Copiii au varstele de 15, 12, 8 si 5 ani. Suma totala a anilor este 40.
1200 impartit la 40 inseamna 30. Acesta va fi bugetul per an de varsta.
Copilul de 15 ani va primi 450 lei (30 lei x 15 ani);
Copilul de 12 ani va primi 360 de lei (30 lei x 12 ani);
Copilul de 8 ani va primi 240 de lei (30 lei x 8 ani);
Copilul de 5 ani va primi 150 de lei (30 lei x 5 ani).

450+360+240+150 = 1200 suma totala sau, cu alte cuvinte, exact bugetul initial.

4. Regula 3-4 a cadourilor de Craciun

Aceasta idee poate avea la baza traditia americana de nunta potrivit careia mireasa trebuie sa poarte ceva vechi, ceva nou, ceva imprumutat si ceva albastru. Indiferent de originea sa, acest stil de a darui este perfect pentru familiile care isi doresc sa ofere cadouri gandite atent, intr-un mod simplificat.
Cum faci asta? Fa un tabel cu numele fiecarui copil si cu patru categorii distincte, urmand ca fiecare copil sa primeasca patru cadouri, cate unul din fiecate categorie de mai jos:

  •  ceva dorit;
  •  ceva necesar;
  •  ceva de purtat;
  •  ceva de citit.

Desi aceasta strategie nu stabileste in mod clar suma de bani pe care o vei cheltui, aproape intotdeauna se traduce in economii pe termen lung. Sincer vorbind, daca nu cheltui prea mult la fiecare categorie pentru fiecare copil, aceasta metoda este destul de rationala.
In plus, ea te poate ajuta sa dobori doua pasari dintr-o lovitura: e perfecta pentru a oferi o geaca de iarna extrem de necesara sau o rochie frumoasa de Craciun, si ea utila si necesara. Toata lumea castiga: copilul primeste un cadou, un obiect vestimentar foarte necesar, iar tu reusesti sa respecti bugetul de Craciun si mai reduci din cheltuielile pentru haine.
Iata cea mai simpla strategie dintre toate: limitarea numarului de cadouri la trei sau patru te va face sa te concentrezi pe alegerea unor cadouri de calitate, care sa le transmita copiilor dragostea ta, dar fara sa arunce in aer bugetul.

5. Cadouri bonus pentru seara de Ajun

Poti completa oricare dintre aceste strategii cu o varianta de cadou pentru seara de Ajun – daruri pe care copiii le vor deschide pe 24 decembrie. Veti face astfel schimb de daruri si va veti bucura de Craciun mai devreme cu o zi. In plus, e distractiv sa iesi putin din tipare la capitolul cadouri.

Fiecare membru al familiei primeste o cutie cu:

  •  Pijamale
  •  Un film
  •  O carte
  •  Gustari pentru timp petrecut in familie (popcorn, ciocolata calda, cidru de mere, dulciuri sau fursecuri speciale pentru sarbatori).

Acest cadou ofera cadrul perfect pentru o seara de Ajun de Craciun in familie. Toata lumea sta in pijamale si se cuibareste cu o carte si un film.
Un pont. Nu toate cadourile pentru seara de ajun trebuie sa fie neaparat noi. Cartile sau DVD-urile pot fi imprumutate de la o biblioteca sau pot fi cumparate second hand. Pijamalele pot fi asortate sau amuzante, iar gustarile pot fi ceva pregatit impreuna, cu care sa va bagati sub o patura si sa va bucurati in jurul bradului.
Scopul acestui cadou este un moment in care toti cei ai casei sa se bucure impreuna de sarbatori, un dar ce va face pe toata lumea sa se concentreze pe ceea ce conteaza cu adevarat.

Incearca una dintre strategiile de mai sus si fa-le sa functioneze in cazul vostru. Sau imbina-le pentru o solutie personalizata. Indiferent ce decizi, vei iesi din sezonul sarbatorilor cu un sentiment de implinire si incurajare. Fa Craciunul mai simplu anul acesta, urmand regula celor 3 cadouri!

Sursa: https://www.laurengreutman.com/3-gift-christmas-rule/