Mari iubiri: ah, l’amour!
Zambiti va rog! Natural, va rog! Sa scoatem in evidenta…iubirea! Cate dintre pozele care, vrem nu vrem, ne invadeaza vietile si wall-urile in fiecare zi mai au in ele un strop de adevar? Dincolo de a fi artistice, dincolo de a fi facute in cea mai buna lumina, de a fi editate in cele mai bune programe, fotografiile adevarate ar trebui sa surprinda acele secunde pretioase in care gesturile oamenilor si nu aparatele foto opresc timpul in loc. Fotografiile care inconjoara pline de carisma acest text sunt dovezi clare, neregizate ale unor mari iubiri– fotografii, nu poze, care transmit, nu doar din prisma maiestriei fotografului. Mari iubiri pe care timpul nu le-a uitat, iar ochii nostri le pot admira in voie datorita artei fotografice.
Mari iubiri fata-n fata cu obiectivul apararului
Reactiile nu sunt false, gesturile nu sunt mimate, nimic nu este schitat ci se manifesta in toata puterea vointei sale. Cei surprinsi de fotograf sunt personaje, nu actori. Fotografiile, realizate in 1935 in gara Feltham, inainte ca soldatii britanici sa porneasca spre frontul din Egipt, sunt marturii ale unor vremuri mai grele dar mult mai sincere.
Cum ne aratam noi astazi in fata aparatului? Cu ideea clar conturata in cap ca ceea ce surprinde aparatul e posibil sa fie vazut de sute, chiar mii de oameni (din reteaua noastra sociala, sau a altora) ne pierdem naturaletea, zambetele care ne arata toti dintii, sclipirea din ochi, mutrele amuzante, trairile sincere. Ba mai mult, mi se pare ca tot mai multi suferim de sindromul regizarii fiecarei miscari, fiecarei reactii, pentru a arata cat mai bine in ochii si in obiectivele celor din jur. Suntem ca niste sticlute cu dichis, care si-au pierdut esenta.
Mari iubiri: exemple pentru noi, astia care nu prea mai stim sa iubim…
…si care de multe ori doar “pozam” sentimente, reactii, in fata unor fotografi cruzi ai unei existente lipsita de consistenta.
Comentarii recente