Lista de dorinte: fundatia unui cadou perfect?
Desi caldura ne toropeste deja de ceva timp, zilele trecute mi-a fugit mintea la Craciunurile de altadata, cu cadouri perfecte. Acum imi dau seama ca in perioada in care identidatea mosului inca nu fusese deconspirata, nu mi s-a intamplat sa fiu dezamagita vreodata de cadourile gasite sub brad. Secretul? Lista de dorinte adresata mosului.
Trebuie sa recunosc ca mi s-a intamplat de cateva ori, la aniversarea zilei mele de nastere sau a vreunui prieten sa imi doresc sa fi fost consultata in prealabil o lista de dorinte. Probabil asa nu ar mai fi trebuit sa incerc o fata exagerata de uimire (de obicei nu prea imi iese) sau sa vad pe fata vreunui amic aceeasi reactie fortata. Intr-adevar e frumos sa faci surprize placute dar din pacate surprizele pot fi si de alta natura…
Ca sa impacam si capra si varza, de ziua mea as propune urmatoarea varianta: un cadou de pe lista mea si inca unul surpriza. 😀 In acest fel, nu mai exista riscul sa imi pun masca de uimire care, sincera sa fiu, e destul de transparenta in cazul meu.
Intrebari “discrete” sau lista de dorinte?
De cate ori nu ti s-a intamplat sa fii intrebat de un prieten ce parere ai de un anumit articol dintr-o revista/ dintr-o vitrina cu cateva zile inainte sa iti aniversezi ziua de nastere? Discret nu-i asa? 🙂 Deci, nu e mai frumos, in loc sa ne chinuim sa intrebam de un lucru sau altul sau in loc sa ne prefacem ca nu ne prindem cand suntem intrebati, sa facem o lista de dorinte? O lista mare, astfel incat alegerea sa mai aiba putin din elementul surpriza? Eu zic ca e o idee destul de buna.
Lista de dorinte poate functiona la aniversari, de Craciun, de Valentines Day, de 1/8 martie, de ziua barbatului, de ziua copilului, mai exact functioneaza la fiecare ocazie de primire/oferire de cadouri.
Daca inca nu te-ai decis cat de buna este ideea, ar fi bine sa iti pui urmatoarea intrebare: ce vrei de ziua ta, sa primesti ce doresti sau sa fii surprins? Analizeaza ce cantareste mai mult pentru tine: elementul surpriza sau cadoul in sine. Numai asa vei putea lua decizia corecta in ceea ce priveste lista de dorinte.
Presenting: lista de dorinte a Alexandrei 🙂
Daca tot am deschis subiectul, voi profita de ocazie sa fac publica lista mea de dorinte:
1. Un catel;
2. Un tatuaj;
3. O saptamana la mare;
4. Una la munte;
5. O palarie albastra;
6. O camera mai mare;
7. Un aparat foto;
8. Un copac in fata ferestrei mele…
Si lista de dorinte ramane deschisa… Astept si lista ta!
Eu zic ca apreciez cadoul in sine, gestul, intentia de a-mi face o bucurie, si mai ales cat suflet se pune in alegerea facuta. Toate astea se simt in momentul in care daruiesti! La fel cum poti observa daca primitorul se bucura de cadou poti vedea si expresia celui care daruieste. Entuziasmul se molipseste si chair daca nu iti este util cadoul, cu siguranta momentul il vei putea pretui.
Tr sa recunosc ca am avut parte si de cadouri fara nici un fel de utilitate, dar senzatiile au fost diferite. Totul a depins dc a fost daruit din obligatie sau din placere.