X

despre cuba

Despre Cuba, un rai paradoxal

Cuba a „produs” unii dintre cei mai explozivi dansatori ai lumii… In aceasta tara a contrastelor, ritmurile ametitoare sunt un melanj obtinut din dansurile sclavilor africani si muzica spaniola. Asa s-au nascut cha-cha, mambo sau celebrul salsa cubano – o parte din dansurile cu miros de trabubuc cubanez. Ce stie majoritatea lumii despre Cuba? Informatiile se numara rapid si aproape ca nu ai nevoie de degetele de la ambele maini: Che Guevara, Fidel Castro, Havana, trabucul cubanez, Mojito, salsa, cerveza.

Acest paradis izolat din cauza regimului politic si-a pastrat, in mod paradoxal, un parfum pe care putine dintre tarile cu…potential turistic il mai emana. Oamenii si locurile si-au conservat un farmec natural, la care visam multi dintre noi, satuli de meandrele societatilor consumeriste.

Despre Cuba si ritmurile cubaneze

Descoperita de Cristofor Columb in 1492 – asa de mare i s-a parut insula ca exploratorul a crezut ca a descoperit un nou continent, nu doar o insula din Caraibe – Cuba vibreaza de ritmuri pasionale, pe care ne-am gandit sa le luam putin la puricat.

Iata, asadar, cateva repere istorice ale evolutiei muzicii si dansului in Cuba:despre cuba

– ca si in cazul celorlalte insule din Caraibe, ritmul cubanez este in mare parte o mixtura de origine africana si spaniola, peste care au fost presarate doar cateva elemente indigene (regasite in instrumentele de percutie guiro sau maracas)

– pana la sfarsitul anilor 1500, populatia nativa din Cuba si din imprejurimi a fost  exterminata, pregatindu-se…terenul pentru un stil de muzica afro-cubanez

– primele forme muzicale au fost importate din Europa (de exemplu, zarzuela spaniola)

– muzica africana a inceput sa influenteze ritmurile spaniole, pe masura ce sclavilor africani li se impunea sa invete limba spaniola (si practicile religioase)

– pana in secolul al XVIII-lea, granita dintre ritmurile europene si cele africane s-a risipit usor usor, aparand in peisaj primele ritmuri cubaneze

– facand parte din marea familie a ritmurilor latino, muzica din Cuba poate fi divizata in doua arii mari: muzica folclorica (derivata in mare parte din muzica africana) si muzica populara (acopera toate stilurile, de la cele europene catre cele „creole”). Procesul de „creolizare” a dat nastere unora dintre cele mai cunoscute stiluri muzicale si de dans: conga, rumba, son, mambo si cha-cha-cha; poezia spaniola a pavat de asemenea drumul pentru alte stiluri populare cubaneze, cum ar fi bolero sau guajira

– ritmurile cubaneze au cunoscut o transformare dramatica incepand cu sfarsitul anilor 1960, fiind influentate de stilurile americane rock, jazz si funk.

– incepand cu anii 1990, elemente de hip-hop si rap au patruns pe piata muzicala, dand nastere unui nou stil, cunoscut sub numele de timba

Aceasta este doar o particica micuta din istoria muzicala a Cubei, o tara careia ritmurile latine ar trebui sa i se inchine ca unei zeite, fiind pamantul din care au rasarit atat de multe dintre ritmurile si dansurile de azi.