X

Barbatii au oferit flori femeilor inca de pe vremea cand primul Neanderthal i-a oferit iubitei sale un femur lustruit de lup. In mileniile urmatoare, homo sapiens a inventat roata, laptopul, telefoanele smart si a reusit sa ajunga pe Luna. Insa barbatii nu au capatat inca un sistem care sa ii invete si sa ii ajute sa cumpere femeilor din viata lor cadouri care sa insemne ceva, fie si doar pentru ocaziile importante.

Iata mai jos un ghid care isi propune sa ofere o mana de ajutor binevenita pentru homo sapiens si homo inermis.

De ce sa faci cadouri?

Darurile sunt un semn al iubirii si afectiunii si pot demonstra, de asemenea, si aprecierea. Insa, de-a lungul istoriei, darurile au fost folosite si pentru a demonstra bogatia, succesul si puterea. Crede-ma, cand devii un specialist in a oferi daruri, statutul si dezirabilitatea ca partener romantic cresc exponential. Singurul lucru pe care femeile il adora mai mult decat sa primeasca un dar care sa insemne ceva, este sa il arate prietenelor lor invidioase.
Un dar oferit partenerei tale de viata sau unei persoane care inseamna foarte mult pentru tine, sporeste caldura, increderea, afectiunea si intimitatea din relatia voastra si creste, de asemenea, si admiratia acesteia fata de tine. Acest efect intens pe care il au darurile nu ar trebui rezervat doar pentru aniversarile importante sau pentru sarbatori, ci ar trebui folosit si pentru a mentine aprinsa flacara vietii voastre de zi cu zi in cuplu.

Ce cadouri sa oferi?

Darurile nu trebuie sa coste o avere si chiar exista cadouri foarte frumoase care nu te costa nimic sau care costa foarte putin. Iar contrar convingerii generale, majoritatea femeilor chiar apreciaza gestul in sine mai mult decat eticheta produsului pe care il primesc. Un cadou care costa prea mult poate crea mai degraba o angoasa, decat un sentiment de bucurie, mai ales daca afecteaza bugetul comun sau daca interfereaza cu alte prioritati pe care ea le considera importante.
De foarte multe ori femeile sunt impresionate de faptul ca te-ai gandit la ele si ca ai avut o idee buna, asa ca data viitoare cand faci o alegere fa-o si cu mintea si cu ufletul!
Daca ti se intampla adesea sa fii in pana de idei, scrie-ti undeva cateva raspunsuri la intrebrile de mai jos. Pune-i ocazional si subtil intrebarile acestea si fara sa isi dea seama noteaza raspunsurile undeva unde sa le ai mereu la dispozitie (in telefon de pilda).

Dimensiunile ei

Retine care ii sunt dimensiunile si marimea la haine si ce stil ar prefera. De asemenea, noteaza care este vedeta sau celebritatea cu care i se pare ca seamana cel mai mult, si foloseste aceasta asemanare pentru a cere ajutorul angajatilor din magazinele in care mergi sa faci cumparaturi, astfel incat acestia sa iti poata oferi sfaturi si sa te ajute sa fii sigur ca ceea ce cumperi va arata bine pe ea.

Culoarea preferata (si de ce ii place)

Retine intotdeauna culoarea care spune ea ca ii place cel mai mult, dar fii atent si la culorile care predomina in garderoba sa. Ai fi uimit sa stii cate femei spun ca adora rosul, dar nu au nici macar o piesa rosie in sifonier… Tine minte, de asemenea, care este culoarea care nu ii place absolut deloc si ai grija sa nu cumperi niciodata nici macar un accesoriu in culoarea respectiva. Noteaza si culoarea in care iti place tie sa o vezi imbracata, cea care ti se pare ca o face sa straluceasca si care iti aminteste intotdeauna cat de frumoasa este. Aceasta culoare poate fi o componenta foarte puternica a cadoului pe care i-l oferi, iar daca ii spui ca adori felul in care arata imbracata in culoarea respectiva, poti fi sigur ca va ajunge sa ii placa si ei foarte mult.

Florile preferate

Nu uita niciodata care sunt florile ei preferate, dar si cele pe care nu le suporta. In plus, nu ti-ar strica sa citesti macar de curiozitate un ghid al florilor. Culturile de pe intreg mapamondul confera fiecarei flori intelesuri speciale si folosesc diferite flori pentru a transmite diverse mesaje celor iubiti, ca si dusmanilor sau adversarilor. De pilda, daca oferi un trandafir in culoarea lavandei simbolizeaza dragostea la prima vedere. Un mesaj foarte puternic adica…

Poarta aur sau argint?

Fie ca o intrebi ce anume ii place mai mult, fie ca observi ce poarta de obicei in tinutele sale de zi cu zi, fii atent sa ii cumperi numai ceea ce stii sigur ca prefera.

Care este piatra sa norocoasa (piatra zodiei sale)?

Nu este obligatoriu sa stie care este acea piatra, sau sa se priceapa la zodii si la pietrele specifice acestora. La fel cum nu este obligatoriu sa ii si placa aceasta piatra. Ca sa fii sigur, mai bine intreaba intr-o conversatie „intamplatoare” ce parere are despre acest subiect. Daca stie si ii si place respectiva piatra, noteaza raspunsul si cumpara-i bijuterii cu piatra respectiva.

Are un stil preferat de bijuterii?

Asiatic, gotic, victorian, ultra-modern, minimalist… fii atent ce stil de bijuterii ii plac si ofera-i piese in acelasi stil. Acelasi lucru este valabil si pentru alte accesorii si chiar si pentru haine.

Designerul favorit, daca are unul

Daca are un designer favorit despre care ati vorbit sau pe care ai observat adesea ca il aduce in discutie sau ca il are in garderoba, sau daca exista un magazin anume de unde prefera sa isi cumpere hainele, tine cont de asta si alege piese semnate de respectivul designer sau din magazinul sau preferat. Daca nu gasesti neaparat designerul pe care il cauti, roaga un specialist sau un angajat dintr-un magazin mare sa te ajute sa gasesti ceva in acelasi stil.

Mancarea preferata

Unul dintre cele mai tari moduri in care o poti surprinde si in care ii poti aduce un zambet pe buze este sa gatesti pentru ea, cu atat mai mult atunci cand stii care este felul sau felurile sale de mancare preferate, sau tipul de bucatarie care ii place cel mai mult.

Animalul favorit sau animalul sau spiritual

Cu totii avem un animal favorit sau unul despre care credem ca ne reprezinta cel mai bine din punct de vedere spiritual si cu care simtim ca avem un fel de legatura indestructibila la nivel spiritual. Exista foarte multe cai prin care ne putem gasi animalul spiritual, fie prin meditatie, fie prin observarea naturii, fie prin conexiune directa, etc. Odata ce jumatatea ta si-a descoperit animalul spiritual, ii poti oferi daruri care sa aiba legatura cu acest animal.

Autorul sau cartea preferata

Cumpara o prima editie din cartea sa preferata sau inrameaza un citat al autorului sau preferat, mai ales daca stii ca este un citat care ii place si care simte ca o reprezinta. Sau gaseste o copie a unei carti pe care a adorat-o in copilarie.

Filmul sau emisiunea preferata

Aranjeaza o sesiune maraton, fie singura cu vin si snacksuri, fie alaturi de prietenele ei cele mai bune, iar tu pleaca impreuna cu cei mici undeva, in asa fel incat sa ii lasi libertatea de care are nevoie cateva ore. Iar daca nu aveti copii si va place sa va bucurati de timp impreuna, alege o seara in care sa va cuibariti amandoi sub patura, pe canapea, cu mancare comandata. Cumpara filmul ei preferat, astfel incat sa il poata urmari oricand isi doreste. In plus, poti sa inramezi un citat al personajului sau preferat sau din scena care stii ca i-a placut cel mai mult.

Tine acest ghid la indemana, astel incat sa te poti ajuta de el ori de cate ori ai nevoie! Avand acest ghid, poti gasi intotdeauna moduri accesibile de a-i arata ca esti atent la ea si ca stii ce anume ii place.
De asemenea, vei avea aceasta lista in minte si cand mergi la treburile tale. Daca vezi ceva care i se potriveste, il poti cumpara si pastra pentru urmatoarea ocazie cand vei simti sa ii faci un cadou. Atunci cand cumperi cadouri in ultimul moment esti supus unei presiuni care te poate face de multe ori sa gresesti; pe cand daca faci cumparaturi din timp, atunci cand gasesti ceva care ti se pare ca i se potriveste, nu vei avea de ce sa intri in panica niciodata.

Sfaturi importante pentru alegerea cadoului ideal:

– Cumpara-i lucruri care au o poveste. Povesteste-i despre artistul care a lucrat bratata pe care i-o faci cadou sau despre cel care a emailat un vas de lut special. Spune-i unde ai gasit respectivul obiect si de ce ai crezut ca ar fi perfect pentru ea. Gaseste piese unice, personale, sau care au o istorie interesanta, si spune-i acest lucru.
– Ii poti face si daruri care sa ii faca viata mai usoara, atata timp cat nu sunt excesiv de practice. E in regula sa ii faci cadou o carte de retete pentru smoothie-uri, insa nu merge mai departe incercand sa ii cumperi un blender, pentru ca este prea mult. Daca ii faci cadou un set de mape pentru dosare cu un model frumos pentru biroul sau de acasa inseamna ca te gandesti la ea, dar daca ii iei ultima editie din Turbo Tax, darul nu va mai avea acelasi efect.
– Nu uita ca actele de ajutor o pot incanta maxim. Repara ceva fara sa iti ceara. Imprumuta masina ei pentru o plimbare si adu-o inapoi spalata si aspirata si cu rezervorul plin. Spala vasele, curata cosul de gunoi, spala si impatureste hainele din cosul de rufe, sau fa o alta sarcina despre care stii ca nu ii place sau care nu este treaba ta in mod normal. Nu vorbim aici despre lucrurile pe care le faci in mod obisnuit sau despre sarcinile care iti revin oricum.
– Pregateste cina. Sau fa rezervare pentru cina. Angajeaza o baby sitter pentru noapte si planuieste o plimbare in parc sau pe plaja (daca aveti norocul sa locuiti pe langa mare). Preia tu fraiele sau partea de logistica a lucrurilor care de obicei cad in sarcina ei. Poti chiar sa ii si spui de ce faci acest lucru: “meriti si tu o seara libera. Ai muncit foarte mult in ultima vreme… In plus, vreau sa iti fur cateva ore din timp numai pentru mine”. Nu te va costa aproape nimic si iti va aduce in schimb recunostinta si dragostea ei.
– Cumpara-i lucruri a caror singura calitate este aceea ca ii fac viata mai frumoasa. Sapunuri parfumate, lucruri practice cu design frumos (accesorii de birou sau o vaza mica pentru masa de lucru), un set de doua pahare de vin, cani de cafea sau farfurii de desert pe care le puteti folosi impreuna in momente speciale. Inlocuieste ceva urat, vechi, sau pur si simplu doar practic: instrumente de gatit sau de bucatarie, sticle de apa sau cesti de ceai, calendare, plannere, chiar si ceva atat de mic precum un semn de carte o poate incanta. Gandeste-te la ceva ce foloseste adesea. Spune-i ca merita sa aiba in jurul sau lucruri frumoase, care sa ii faca ziua mai placuta.

Cand sa nu ii faci cadouri?

Momentul si prezentarea sunt extrem de importante pentru modul in care este primit un cadou pe care il faci cuiva drag. Iata cateva idei care sa te ajute cu timingul. Surprinde-o, dar numai atunci cand are destul timp incat sa fie complet prezenta in momentul pe care il creezi. Nu ii oferi un cadou in urmatoarele situatii:

– Cand se afla in mijlocul unei crize (cainele sau pisica vomita, bebelusul urla, copiii se bat, vreun aparat sau o masina se strica).
– Cand se grabeste sa iasa pe usa catre serviciu sau cand pleaca sa rezolve ceva important.
– Cand intra pe usa dupa o zi stresanta la birou.
– Imediat dupa o cearta sau dupa o cadere emotionala.
– Imediat dupa ce isi exprima niste emotii foarte negative sau ceva ce pare sa semene foarte tare cu nemultumirea sau cu ura de sine.
– Imediat dupa ce iti cere ceva serios, precum mai multa atentie, sau sa faci ceva anume, sau dupa ce iti transmite in orice mod ca “nu faci destul”.
– Cand este extenuata.
– In ultimul moment al unei ocazii importante, fie ca este o zi de nastere sau o aniversare. Nu o lasa toata ziua sa creada ca nu ai facut nimic special pentru ocazia respectiva.

Cand sa ii oferi cadoul?

Iata cum sa iti planifici darul, astfel incat sa primesti destula bucurie si apreciere si amandoi sa va simtiti bine.

– Dimineata este cel mai bun moment, presupunand ca are timpul necesar si energia sa aprecieze cadoul. Se va gandi la tine cu drag toata ziua, cat nu sunteti impreuna. Daca diminetile sunt prea aglomerate si pe graba, spune-i ca ai o surpriza placuta pentru ea si sa se pregateasca pentru seara. Va straluci toata ziua si se va gandi cu drag la ce o asteapta acasa.
– Lasa-i darul intr-un loc in care sa il gaseasca ea singura la un moment dat. Poate fi pe perna atunci cand se trezeste, sau in fata patului, sau poate fi in baie, atunci cand iese de la dus. De asemenea, poti pune cadoul in dreptul locului sau de la masa, la micul dejun sau seara, la cina. Cu atat mai bine daca locul se afla la o masa pe care ai pregatit-o chiar tu!
– Lasa sa treaca ceva timp dupa o cearta sau dupa o conversatie emotionanta. In functie de temperamentul sau, sau de cat de grava a fost cearta, lasa sa treaca cateva ore, o zi, sau poate chiar cateva zile, dar actioneaza totusi inainte sa treaca o saptamana. Spune-i ca te-ai gandit la ce ti-a spus si aminteste-i cat de mult inseamna ea pentru tine. Spune-i ca ai cumparat darul pentru ca ti-a atras atentia pe cand te gandeai la ea. Daca poti, fa o conexiune intre cadou si ceva anume spus de ea: “Ai dreptate, meriti sa ai mai mult timp pentru tine insati si m-am gandit sa iti ofer ceva cu care sa te rasfeti macar in seara asta”.
– Planifica un moment linistit. Pune-le copiilor un film captivant, in asa fel incat sa nu fiti deranjati. Spala vasele sau curata dupa cina, in asa fel incat ea sa poata face ceva pentru ea insasi. Inchide televizorul si cere-i cateva minute de atentie. Trezeste-o cu cateva minute mai devreme dimineata, ca sa aveti timp sa va cuibariti unul in bratele celuilalt. Invit-o la o plimbare dupa serviciu sau dupa cina. Fa in asa fel incat ea sa se poata concentra pe deplin asupra ta si a darului tau.
– Alege o zi care in mod normal ar fi trista pentru ea. Poate fi vorba despite comemorarea mortii unui membru al familiei, prima zi de scoala, sau ziua in care v-ati trimis fiul cel mare la o scoala in alt oras sau chiar in alta tara… Ii vei spune in acest fel ca intelegi cum se simte si ca vrei sa ii oferi ceva pozitiv la care sa se gandeasca toata ziua.
– Alege o zi sau o data de la care sa nu aiba asteptari. Cadourile de zile de nastere, de aniversari ale nuntii sau de Valentine’s Day sunt ceva evident si, desigur, sunt recomandabile. Dar va fi cu mult mai spectaculos daca alegi sa sarbatoresti si alte ocazii la care se asteapta mai putin. Surprinde-o intr-o zi de miercuri sau in ultima zi a lunii. “Pur si simplu” este un motiv destul de bun, insa si ocaziile pe care le vei regasi mai jos sunt momente foarte bune pentru a oferi daruri complet neasteptate.
– Aniversarea primei voastre intalniri.
– Aniversarea zilei in care ai cerut-o de sotie.
– Aniversarea datei cand v-ati sarutat prima oara, sau cand i-ai cunoscut parintii, sau orice altceva ati facut pentru prima oara impreuna.
– Prima ei zi la un job nou.
– O afacere importanta sau un succes profesional.
– Un moment important precum schimbarea unui obicei (renuntarea la fumat, de pilda) sau acceptarea unei provocari.
– Daca nu esti sigur cu privire la anumite date, intreab-o, pentru ca in mod cert ea va sti raspunsul exact. Scrie raspunsurile, pentru ca odata ce ti-a spus, ea va presupune ca vei tine minte mereu data respectiva, la fel ca si ea.
– Daca vrei sa castigi puncte bonus in fata ei, celebreaza date pe care sa le stii numai tu si cu care o vei uimi. De pilda, “pe 12 iunie mi-am dat seama ca m-am indragostit de tine”.

Cum sa oferi cadoul?

Prezentarea chiar conteaza! Nu trebuie sa ai cine stie ce talente speciale la impachetat, ca sa faci un cadou sa arate special, dar trebuie sa te gandesti putin si la prezentare.
Astfel, iata lucrurile pe care NU trebuie sa le faci niciodata:
– NU lasa eticheta de pret pe produs.
– NU oferi cadourile in punga de plastic de la magazinul de unde le-ai cumparat.
– NU folosi hartie de impachetat de la o alta sarbatoare sau din alt sezon.
– NU ascunde atat de bine cadoul incat sa fie trecut cu vederea, aruncat sau inghitit (vezi inelele asunse prin torturi).

In schimb, iata ce trebuie sa faci intotdeauna pentru ca darul tau sa aiba efectul asteptat:
– Pastreaza bonurile, mai ales pentru achizitiile importante, in caz ca e nevoie sa le returneze sau sa le schimbe cu o marime mai mica, sau cu o alta culoare.
– Foloseste pungi de cadouri sau cere la magazin sa iti impacheteze produsul pentru cadou, daca nu ai incredere ca o poti face chiar tu.
– Pune un cadou neimpachetat, cu atentie si intr-o prezentare speciala, intr-un loc in care il poate vedea si in care stii ca o va surprinde. De pilda, pe perna alaturi de un trandafir.
– Adauga un card mic pe care sa scrie “pentru tine” sau “pentru femeia pe care o iubesc”.
– Cere-le copiilor sa impacheteze ei cadoul, sau sa ii faca o felicitare.
– Lasa-i pe copii sa ii dea cadoul, spunandu-le sa insoteasca darul de un “tati a spus sa ii dam acest cadou celei mai frumoase mamici din lume”.
– Trimite-i cadoul la birou. Verifica-i insa programul inainte, sau intreaba, astfel incat sa fii sigur ca e acolo atunci cand se livreaza.
– Da-i cadoul cand sunteti in oras si va distrati: fie la o cina, fie intr-un parc, sau la orice alt gen de iesire in oras.
Daca nu ai un cont separat din care sa cumperi cadoul, gandeste-te sa faci economii o vreme si sa platesti cu cash. Daca trebuie sa plateasca chiar ea factura pentru cadoul primit, nu va mai avea acelasi efect, mai ales daca se va gandi ca ai dat prea mult sau prea putin pe un cadou pentru ea. Daca aveti probleme financiare, economiseste din banii tai zilnici de cheltuiala si astfel cadoul ei nu va afecta bugetul familiei.

Ce faci cand totul merge prost?

Ce se intampla atunci cand toate eforturile tale se duc pe apa sambetei? E posibil ca hainele, bijuteriile sau orice alt accesoriu sa nu se potriveasca gusturilor ei. Cand se intampla asa ceva, situatia devine la fel de dificila atat pentru ea cat si pentru tine. Pe de o parte, ea isi doreste sa acorde destula importanta darului tau in asa fel incat sa nu te simti prost, dar in acelasi tip sa nici nu te incurajeze sa mai cumperi asa ceva vreodata. Pe de alta parte, tu va trebui sa fii atent la limbajul corpului ei, astfel incat sa faci diferenta dintre “ador cadoul” si “nu imi place chiar asa de mult”…

Daca vezi ca nu ii place e ok sa spui cu voce tare: “inteleg ca ti-a placut gestul, dar nu si cadoul in sine. Nu ai vrea sa il schimbam si sa luam ceva care sa iti placa intr-adevar? Vreau sa te simti la fel de frumoasa cand il porti cum te vad eu”. Daca schimba cadoul primit, fii atent sau chiar intreab-o ce anume i-a placut mai mult la a doua alegere. Tine minte, invata si evolueaza! In mod cert va aprecia ca ai incercat. Iar data viitoare iti va iesi mai bine.