Provocare la…confesiune
„What happens in Vegas stays in Vegas” ne spune un americanism arhicunoscut, care – pentru cei care nu au pus piciorul in orasul luminilor (din USA) – dobandeste un sens usor mai adanc. Toti avem secrete, lucruri pe care cu greu le recunoastem chiar si in gand, lucruri pe care le tinem ingropate in subconstient, lucruri care vopsesc cu rosu obrajii constiintei… Ei bine, toate aceste trairi refulate ne afecteaza mai mult decat ne putem inchipui, si nu avem nevoie de vreo diploma in psihologie pentru a intelege si accepta acest lucru.
Americanca Candy Chang a simtit potentialul confesiunii ca metoda de expresie artistica si a dat curs presimtirii ei. Acesta a transformat o galerie de arta din Las Vegas intr-un spatiu in care vizitatorii si-au putut expune sub anonimat propriile secrete, timp de o luna. Artista a speculat cu succes doua lucruri: pe de o parte nevoia oamenilor de a se elibera de gandurile maladive, tinute in lanturile subconstientului si, in plan secundar, placerea pe care o simtim (recunoaste!) atunci cand avem acces la cele mai intime dintre gandurile, dorintele, trairile celorlalti.
Confesiune colectiva, anonima
Un alt aspect important, cu siguranta prevazut si nazuit de artista, a fost eliberarea pe care o vor fi simtit-o oamenii dupa ce au regasit, printre miile de cartonase confesionale, trairi aproapiate, sau chiar similare de ale lor. Parca ne simtim mai bine, mai putin singuri, atunci cand dam de oameni care ne impartasesc fricile, framantarile, experientele.
Inchei cu o confesiune…
Cred sincer in puterea vindecatoare a confesiunii, pe care, daca vreti, o putem vizualiza ca aducerea la lumina a demonilor gazduiti in cele mai intunecoase dintre ungherele mintii. Sa ii lasam sa se parjoleasca sub razele acceptarii si sa facem, usor usor, lumina in carcera subconstientului.
Comentarii recente