X

Exista multe idei preconcepue cu privire la zborurile cu balonul cu aer cald si de aceea aceasta activitate poate fi inspaimantatoare pentru unele persoane.

Vom incerca in cele ce urmeaza sa demontam miturile cu privire la zborul cu balonul cu aer cald si sa dezvaluim cat de sigure si deloc terifiante sunt de fapt baloanele cu aer cald.
De asemenea, vom incerca sa aflam ce trebuie sa stii inainte de a te urca intr-un balon cu aer cald.

Zborul cu balonul este o activitate cu risc redus

Din punct de vedere statistic – si ne referim aici la Baza de Date a Accidentelor Aviatice – Administratia Federala pentru Aviatie din SUA (FAA) considera ca zborul cu balonul cu aer cald este cea mai sigura forma de calatorie pe calea aerului si ca foarte rar a fost implicata in accidente aviatice. Mai mult, FAA a constatat ca e mai probabil sa te ranesti intr-un accident de masina decat daca zbori cu avionul sau cu balonul cu aer cald.

Exista o serie intreaga de motive pentru care accidentele cu balonul cu aer cald sunt atat de rare. Principalul motiv pentru care baloanele cu aer cald sunt atat de sigure este ca, spre deosebire de aparatele de zbor cu aripi fixe, baloanele zboara numai pe vreme buna si in conditii de vant usor.

Care e vremea potrivita pentru zborul cu un balon cu aer cald?

Baloanele cu aer cald sunt foarte diferite de alte tipuri de aparate de zbor. Pilotii de baloane cu aer cald nu au o mansa, ci folosesc curentii de aer de la diferite inaltimi pentru a controla directia balonului.

Baloanele comerciale cu aer cald zboara in general doua ore la rasarit si doua ore la apus, o perioada in care vanturile sunt cele mai calme si mai constante.
Spre deosebire de aparatele de zbor cu aripi fixe, baloanele cu aer cald nu zboara in conditii meteo marginale sau adverse precum furtuni, vant, rafale, ploaie sau zapada. Pentru ca baloanele cu aer cald sunt, practic, in voia vantului, pilotii de balon sunt experti in intelegerea vantului si conditiilor meteo locale.

Majoritatea accidentelor aviatice sunt asociate cu un tip sau altul de conditii meteo nefavorabile sau proaste. In concluzie, pentru ca baloanele zboara numai in conditii bune, exista foarte rar accidente de balon. Logic, nu?

Exista momente in care baloanele sunt prinse in curentii rapizi?

Exista trei tipuri de aterizari la finalul unui zvor cu balonul cu aer cald. Aterizarea in picioare, aterizarea cu vant rapid (cu rasturnare) si o aterizare de urgenta.
99.9% dintre aterizarile cu balonul sunt in picioare sau cu rasturnare. Ambele sunt sigure si reprezinta o parte normala a zborului cu balonul cu aer cald.

Aterizarile de urgenta apar numai daca riscul contactului cu liniile de tensiune este iminent, daca se inregistreaza o anomalie meteo sau daca apare o problema a echipamentului mecanic.
Baloanele cu aer cald care aterizeaza pe un vant rapid o fac in siguranta, desi experienta rasturnarii este memorabila si destul de distractiva. Insa este crucial ca pasagerii sa asculte briefingul de siguranta si instructiunile pilotului inainte de secventa de aterizare, in cazul in care urmeaza o aterizare cu vant rapid.

Aterizarile standard cu rastunare apar cand viteza vantului la suprafata este de 15-30 km/h. Aterizarile cu vant rapid vor fi vanturi cu o viteza de peste 30 km/h. Aceste aterizari sunt in general cauzate de vanturi imprevizibile, care apar in urma furtunilor la sute de km departare sau in urma anomaliilor meteo.

Pilotii de baloane cu aer cald sunt antrenati sa descopere problemele, in timp ce echipa de la sol este antrenata sa urmareasca statiile meteo din jurul zonei pentru a alerta pilotii cu privire la schimbarile semnificative.

Cea mai mare amenintare pentru baloane si pentru alte aparate de zbor sunt cablurile de tensiune

Coliziunea cu cablurile de tensiune este extrem de rara (contactul cu un astfel de cablu apare de foarte putine ori pe an in intreaga lume). In cazul rar in care un balon intra in contact cu o linie de tensiune, in 95% din situatii pilotii de balon executa procedura corecta de urgenta si niciun pasager nu este ranit.

Pilotii care zboara in aceeasi zona mereu, stiu unde sunt cele mai multe linii de tensiune si le evita cu success. Majoritatea incidentelor cu cabluri de tensiune li se intampla pilotilor de balon care nu sunt familiarizati cu o locatie de zbor.
Cand pilotii fac briefingul de siguranta, ei vor acoperi o multitudine de subiecte si vor mentiona ca e treaba tuturor sa se uite dupa cabluri de tensiune (mai ales daca balonul coboara la mai putin de 150 de metri de pamant). Aceste perechi in plus de ochi contribuie la mentinerea in siguranta a zborurilor cu balonul.

Ti-e frica de inaltimi? Nu-ti face griji!

Una dintre cele mai comune fobii este acrofobia, adica teama de inaltimi. Peste 25% din omenii din intreaga lume au aceasta teama.
Ceea ce este fascinant este ca pana si cei cu o teama extrema de inaltime se simt foarte bine in balonul cu aer cald. Suna ciudat si totusi este dovedit… Intr-un studiu recent in randul pilotilor de balon cu aer cald, s-a constatat ca majoritatea pilotilor de balon se tem de inaltimi. Nu le place sa se afle pe trepte, pe acoperisuri sau pe balcoane. In mod surprinzator, insa, teama nu apare cand sunt la sute de metri deasupra pamantului, intr-un cos impletit.

Baloanele cu aer cald sunt masini simple cu foarte putine parti mobile

In comparatie cu alte tipuri de aparate de zbor, baloanele cu aer cald sunt masinarii simple. Avioanele au numeroase piese de echipament electronic si mii de parti mobile care pot afecta zborul. Baloanele cu aer cald, in schimb, sunt foarte simple. Ele au doar trei parti cosul sau gondola (nacela), sistemul de comsbustibil si ardere (arzatorul, buteliile de gaz) si anvelopa.

Nacela balonului porneste de la un cadru de otel si cabluri tot din otel. Intre partile din otel este intretesuta rachita pentru a crea cosul. De ce se foloseste rachita? Pentru ca este flexibila si usoara. Cablurile de otel se conecteaza de cadrul arzatorului si de cablurile balonului cu carabiniere de otel. Sistemul de ardere cu propan este foarte simplu iar la capitolul combustibil, majoritatea baloanelor au 40-80 de galoane de propan depozitate in butelii de otel.

Ce se intampla daca sunt probleme cu echipamentul?

In primul rand este extrem de rar sa se intample asa ceva cu un balon.
In al doilea rand, in situatiile in care apar probleme semnificative pentru propulsie, toate aparatele de zbor au ceea ce se cheama raport de planare.

Baloanele au unul foarte lent, pentru ca exista o deschidere in fundul anvelopei balonului care transforma balonul intr-o parasuta. In cazurile rare in care apare o problema de echipament, balonul va pluti lent catre pamant. Viteza terminala a unui balon cu aer cald este mai lenta decat a unei parasute din al Doilea Razboi Mondial. Ar fi o aterizare dificila, dar toata lumea ar fi in siguranta.

Cei care merg cu balonul sunt obsedati de siguranta

Un lucru pe care pasionatii de zboruri cu balonul il fac mai bine decat orice alta comunitate din domeniul aviatic este sa invete unii de la altii. Toti pilotii de balon cu aer cald participa la seminarii locale si nationale de siguranta, fata in fata sau online.
In concluzie, zborul cu balonul cu aer cald este sigur si deloc inspaimantator. Singurul lucru care il poate face periculos sunt oamenii care nu iau in serios siguranta.