Astenie de toamna

Prietenilor mei, contaminati cu astenie de toamna

A venit. Unele dintre frunzele copacilor s-au sinucis, aruncandu-se pe asfaltul gri, altele doar s-au schimbat la fata, iar cateva s-au ofilit de-a dreptul de suparare. Orasul miroase a vinete coapte, compot si…nostalgie. Multe dintre pasari nu mai suporta jalea generala, asa ca au inceput sa isi stranga catrafusele.

Nu stiu ce parere aveti voi, dar eu ma bucur nespus de venirea ei. Motivele nu sunt deloc personale si ma gandesc sa ti le soptesc si tie, celui ce oftezi acum.

Lumina. De undeva de sus cineva picura stropi de rosu in aer (poate un inger cu un tub de tempera rosu sa fie responsabil), vrand sa-l acopere pe lenesul astru, ce nu-si mai face treaba ca inainte. Pe seara, ros parca de remuscari, soarele ne da o lumina calda, de candela, si picteaza cerul in culori ireale. O plimbare in parc, insotita de un aparat foto nu foarte pretentios, iti poate oferi cateva instantanee minunate.

Oamenii. Au umplut orasul cu  o forfota simpatica, ca un mecanism de ceas repus in functiune, ce ticaie vesel. E un dute-vino continuu, o desteptare din moleseala verii.

Frunzele – in ton cu lumina, se molipsesc de o roseata galesa, induiosatoare

Orasul ne invita la teatru, film, strazi pline cu carti, si la alte lucruri care de care mai deschizatoare de minti. E numai bine pentru cei care s-au descotorosit de amorteala zilelor lenese de vara.

Ce astenie de toamna? te intreb.