X

Intelesul vietii il descoperim si il construim cu fiecare zi pe care o petrecem pe pamant, cu gandurile si actiunile noastre. Asa ca trebuie sa (ne) intrebam mereu ce putem invata, cum putem avansa, fara a gasi vinovati pentru lucrurile care nu sunt asa cum ni le-am dori noi. Pentru fiecare, a trai viata la maxim inseamna altceva. Nu toti ne gasim implinirea in aceleasi lucruri.  Sa traiesti cu adevarat este o arta! Iata cativa pasi care ne vor ajuta sa ne bucuram mai mult de viata.

Bucura-te din plin de viata!

Viata este o calatorie, nu o goana spre o anumita destinatie

Chiar daca suna cliseic, acest lucru trebuie inteles si acceptat. In viata important este cum parcurgem drumul spre locul unde vrem sa ajungem, pe cine avem alaturi si cum ne bucuram de el. Asadar, intelept ar fi sa invatam sa ne bucuram de aceasta calatorie, pentru ca astfel ne vom imbogati viata si vom putea trece prin ea surazatori, cu capul sus. Si chiar daca uneori lucrurile nu vor iesi asa cum ne dorim, trebuie sa invatam din acele experiente, nu sa le lasam sa ne descurajeze.

arta de a trai

Fii sincer cu tine si cu cei din jur

Minciuna, inselatoriile ne epuizeaza energia si sunt o reteta sigura pentru nefericire. Iar atunci cand nu suntem sinceri cu noi, ne punem singuri piedici. Asa ca, nu vom putea sa invatam si sa crestem. Atunci cand nu suntem sinceri cu cei din jur, pe de alta parte, vom distruge intimitatea si incredera.

Minciuna o putem scuza prin multe motive. Studiile au dovedit ca uneori o folosim pentru ca suntem gelosi pe ceilalti si vrem sa-i ranim. Uneori mintim fiindca ne este teama ca vom fi raniti daca ne punem sufletul pe masa, ca devenim vulnerabili.

Poate fi greu sa fii mereu sincer, mai ales cu tine, dar asta ne ajuta sa avem o viata mai bogata si mai linistita.

Invata sa te accepti

Mult prea des ne pierdem o multime de timp gandindu-ne la ce nu ne place la noi, la ce am vrea sa schimbam si la ce credem ca ar trebui sa fie altfel. A-ti irosi timpul concentrandu-te asupra lucrurilor care nu-ti plac sau asupra esecurilor din trecut, inseamna ca nu ai capacitatea se te concentrezi asupra viitorului. Ia o hotarare constienta, aceea de a te iubi pe tine, exact asa cum esti.

Fa-ti o lista cu punctele tale forte; ce stii sa faci cel mai bine? In aceasta categorie poti include realizarile tale, rezultate bune la serviciu sau la diverse competitii, sau pur si simplu lucruri la care esti priceput in viata de zi cu zi – esti un bun parinte, un bun prieten, o sotie iubitoare etc. Daca tii cont de lucrurile pe care stii sa le faci cel mai bine, le poti dezvolta, in loc sa te concentrezi asupra lipsurilor.

Constientizeaza-ti valorile

Valorile tale de suflet sunt acele principii dupa care iti traiesti viata. Acestea pot fi credinte spirituale sau pur si simplu lucruri in care crezi, principii de viata. In momentul in care te concentrezi asupra lor, iti dai seama ce este cu adevarat important pentru tine si-ti este mai usor sa-ti stabilesti telurile, astfel incat ele sa constea in lucruri esentiale pentru existenta ta si sa iti aduca implinire.

Sa sustii hotarat lucrurile in care crezi este un lucru care iti va intari increderea si respectul de sine. Asadar, trebuie sa-ti aperi convingerile si sa nu-i lasi pe ceilalti sa te abata de la drumul tau. Cu toate acestea, fii deschis si la parerile celorlalti. In definitiv, nimeni nu le stie pe toate!

Evita auto-critica

Cateodata, societatea confunda autocritica cu o incercare de a deveni mai bun. Cercetarile arata, insa, ca cu cat esti mai ostil si mai critic cu tine cu atat exista sanse mai mari sa fii la fel si cu altii, deci nu o companie prea placuta.

Gandurile negative la adresa ta si atitudinea critica nu te ajuta sa devii un om mai bun. Ai putea incerca sa dai dovada de toleranta si bunatate nu doar cu ceilalti, ci si cu tine! Asta nu inseamna sa-ti cultivi greselile, ci sa inveti din ele si sa le depasesti, fara sa-ti faci la nesfarsit procese de constiinta.

De exemplu daca ai trecut printr-un esec nu-ti mai spune „Vai, ce ratat sunt”, ci incearca o atitudine gen „Situatia asta nu a evoluat asa cum anticipam; ar trebui sa revad pasii pe care i-am parcurs si sa vad cum as fi putut face mei bine”. Incearca sa gandesti logic, sa nu fii irational si sa cantaresti situatia obiectiv, fara exagerari si fara sa ceri de la tine mai mult decat poti oferi.

Fii flexibil

Unul dintre motivele pentru care ne simtim frustrati este acela ca nu acceptam schimbarea. De cele mai multe ori, ne asteptam si ne dorim ca lucrurile sa ramana la fel, pentru totdeauna. Viata, insa, inseamna, prin definitie, schimbare. Asa ca, trebuie sa ne obisnuim si sa acceptam acest aspect, pentru a ne putea dezvolta si a face fata tuturor situatiilor care se vor ivi. O atitudine optimista iti va fi de mare ajutor in situatii noi.

Cauta tipare in modul in care reactionezi in anumite situatii si descopera ce te ajuta si ce te trage inapoi. Astfel, vei invata cum sa raspunzi provocarilor si ce sa nu faci in momentul in care acestea apar. Daca vei invata sa te adaptezi, te vei simti si tu mai bine cu tine si vei interactiona mai bine cu ceilalti.

Incearca sa privesti situatiile neplacute ca pe o sursa de invataturi, care te vor ajuta sa cresti, nu ca pe o sursa de obsesii, care te va umple de amaraciune si frustrari.

De exemplu, faimosul Steve Jobs a declarat ca momentul in care a fost concediat de la Apple a fost cel mai bun lucru care i s-a intamplat. „Dupa apasarea succesului, dintr-o data am simtit usurarea de a fi din nou incepator, mai putin sigur pe tot ceea ce se intampla. Acest lucru m-a eliberat si m-a ajutat sa incep una dintre cele mai creative etape ale vietii mele”.

J.K. Rowling, autoarea seriei de carti Harry Potter, a spus ca esecurile prin care a trecut inainte de a inregistra acest fenomenal succes au fost extrem de benefice pentru dezvoltarea sa.

Ai grija de corpul tau

O parte importanta dintr-o viata traita din plin consta in a avea grija de corpul tau. Primesti doar unul si ai de trait o viata in el, asa ca ofera-i ce are nevoie pentru a te purta cu bine prin aceasta aventura.

Adopta o dieta sanatoasa, echilibrata. Permite-ti din cand in cand cate o felie de prajitura sau un pahar de vin, dar evita excesele si fii bun prieten cu apa, fructele, legumele si miscarea.

In plus, indiferent cat de sanatos ai manca, nu uita ca miscarea este esentiala pentru un trup si o minte sanatoasa. Studiile au descoperit ca miscarea regulata te ajuta sa te simti mai sanatos, mai fericit si sa ai o atitudine pozitiva. Pentru asta ai nevoie de cel putin doua ore de miscare sustinuta pe saptamana.

arta de a trai

Exerseaza-ti atentia

Sa inveti sa fii atent presupune sa te concentrezi pe lucrurile importante si pe ceea ce traiesti in prezent. Acest lucru isi are originile in traditia budhista si incurajeaza acceptarea lucrurilor asa cum sunt, in locul criticarii lor si a unei atitudini negativiste.

Nu-ti poti trai viata la maxim, daca in loc sa traiesti prezentul si sa te concentrezi pe viitor te intorci tot timpul la trecut si cari regrete si sentimente negative dupa tine, ca pe nsite pietre de moara.

A te concentra pe prezent te ajuta sa nu-ti mai faci atat de multe griji in privinta a ceea ce nu poti controla.

Cateva dintre beneficiile acestui mod de a fi includ o mai buna relationare cu ceilalti, o stare de spirit mai buna, mai relaxata, un nivel scazut de stres si o stare generala de bine.

Inceteaza sa-l mai folosesti pe „trebuie”

Oamenii au mereu tendinta de a se obliga pe ei insisi sa faca diverse lucruri, folosind extrem de daunatoarea expresie „trebuie sa”. Astfel, ajungem sa facem lucruri care nu ne fac placere si care nu se potrivesc firii noastre.

Aceste afirmatii ne creeaza o stare accentuata de disconfort si amaraciune, asa ca trebuie sa le eliminam din vocabular si din mentalitate.

A renunta la acest „trebuie” nu inseamna sa nu-ti mai fixezi teluri, ci sa urmaresti realizarea unor obiective care au semnificatie pentru tine, nu pentru ceilalti, sa nu faci lucruri sub presiune societatii, care-ti spune cum sa traiesti.

Decizia de a fi fericit si de a te bucura de viata este doar a ta si daca iti doresti cu adevarat sa traiesti cu zambetul pe buze, cu siguranta vei gasi metodele de a o face.

arta de a trai