X

animalul meu preferat

Animalul meu preferat – indiciu de personalitate?

Se spune ca niciodata nu poti cunoaste un om cu adevarat, cel putin pana nu mananci cu el un sac de sare… si nici atunci. Insa exista foarte multe indicii care te pot ajuta sa ii “deslusesti” pe cei din jur, dar si sa te cunoasti pe tine mai bine. Mai tii minte toate acele compuneri, exercitii de imaginatie din clasele mici cu “Anotimpul meu preferat” sau “Animalul meu referat?”. Ei bine… rolul lor ar fi putut fi si unul de autocunoastere.

Se pare ca nu doar ce carti citim, ce muzica ascultam sau ce hobby-uri avem ne dau de gol, ci si ce animale iubim. Asadar, data viitoare cand vei spune “Animalul meu preferat este…”, iata ce ar trebui sa stii: 😉

Animalul meu preferat, animal de casa?

Cel mai adesea, cand cineva spune “animalul meu preferat”, te astepti sa fie vorba despre un caine sau o pisica… dar exista si persoane cu raspunsuri mai originale. Sa vedem, asadar, cateva indicii de personalitate ale iubitorilor de animale:

Iubitorii de caini: persoanele care adora caini se pare ca sunt active, energice, deshise, independente si iubitoare de libertate; de asemenea, se pare ca acestia sunt oameni care pun mare pret pe loialitate si curaj si care isi doresc sa traiasca intens fiecare clipa;

Iubitorii de pisici: cei care prefera pisicile si alte tipuri de feline sunt persoane jucause, agere, misterioase si destul de… comode. Acestea pun mare pret pe intimitate, motiv pentru care te lasa sa patrunzi mai greu in sufletul lor, insa odata ce se ataseaza de cineva, pot fi cei mai buni prieteni.

Iubitorii de soareci: se-ntampla, cateodata, sa auzim pe cineva spunand “Animalul meu preferat este… hamsterul”, moment in care ar trebui sa stim ca ne aflam in fata unei persoane extrem de inteligente, intuitive, creative, perfectioniste si un  bun ascultator; ele iubesc intriga si adora sa rezolve mistere de neelucidat. 😀

Iubitorii de iepurasi: cine poate rezista in fata unui iepuras pufos? Se pare ca iubitorii de iepurasi sunt persoane sociabile, deschise si, atentie, foarte curajoase! Iubesc aventura, pun pasiune in tot ce fac si sunt destul de individualiste.

– Iubitorii de… pinguini: acele persoane care ne uimesc atunci cand declara ca “Animalul meu preferat este pinguinul”, ne uimesc si prin capacitatea lor de convingere. Iubitorii de pinguini sunt oratori desavarsiti, persoane care adora sa vorbeasca, generoase, saritoare si extrem de… populare!

Iubitorii de reptile: dincolo de moda de a avea astfel de animale de companie, exista oameni care iubesc reptilele, chiar daca multora dintre noi le ingheata sangele in vene la simplul gand; acestia sunt persoane increzatoare in propriile forte, mereu curioase, fini observatori, dornice de provocari si atente la detalii.

Animalul meu preferat, unul de basm…

animalul meu preferat
Si mai exista o categorie speciala (sau cel putin asa imi place sa cred, facand parte din ea) – iubitorii de cai. Persoanele care adora caii sunt visatoare, drepte si luptatoare, altruiste si extrem de rabdatoare; sunt persoane ambitioase, cu o vointa extraordinara si o inclinatie deosebita catre spiritual.

Horses make a landscape look beautiful.

Iar motivul pentru care am scris acest articol a fost acela ca, de curand, mi-am indeplinit visul din copilarie – cel de a calari. Am primit cadou o ora de echitatie de la o persoana draga si, desi nu mi-am ales calutul cu ajutorul unei tave de jaratec, pot spune ca mi-a daruit una dintre cele mai frumoase zile din viata mea.

Nu poti intelege sentimentul pana cand nu il traiesti.